Dragi poliști,

Am ajuns la un moment de cumpănă și așa cum am adus la cunoștință Consiliului Director, în ultima ședință din 29 septembrie 2017, îmi depun demisia începând de astăzi, 1 noiembrie, din funcția de președinte al clubului Poli Timișoara. Voi rămâne provizoriu în funcție până la întreruperea campionatului, în iarnă, moment până la care membrii Consiliului Director vor desemna o altă persoană în funcția de președinte.
Vreau să le mulțumesc membrilor Consiliului Director pentru încrederea acordată, în special domnului primar Nicolae Robu, la propunerea căruia am venit, pentru sprijinul și implicarea de care a dat dovadă. Totodată, le mulțumesc celor din staff-ul tehnic, colegilor de la compartimentul administrativ, antrenorilor, jucătorilor și suporterilor, alături de care am trăit experiențe și realizări importante: calificarea în semifinalele Cupei României, accederea în finala Cupei Ligii și evitarea retrogradării, plecând cum bine știți de la un minus de 14 puncte în sezonul trecut.
Las o echipa bună, cu un obiectiv clar, care sunt convins că va fi îndeplinit. Voi rămâne cu sufletul alături de Poli și voi răspunde oricând prezent provocărilor care vor veni.
Un lucru este clar. Poli nu va muri niciodată, iar spiritul ei va dăinui veșnic, așa cum o face din 1921!
Îți mulțumesc, Poli Timișoara!

Sorin Drăgoi

Share Now

Related Post