”Ne punem speranțe în jocul cu Juventus”

Poli Timișoara a revenit pe drumul rezultatelor pozitive, câștigând ultimele două dueluri oficiale: 1-0 cu ASU Politehnica (Cupa României), respectiv 2-1 cu Astra Giurgiu (Liga 1 Betano). Jucătorii noștri au șansa să rămână în zona play-off în cazul unui scor favorabil în duelul din runda a 17-a, cu Juventus București, programat luni, 6 noiembrie, ora 20,45, la Ploiești. Antrenorul Ionuț Popa s-a arătat încrezător în șansele poliștilor: ”Este normal să ne punem speranțe în acest joc. Dorim să reînnodăm șirul rezultatelor pozitive. Am încredere că elevii mei vor face tot posibilul în acest sens. Chiar dacă avem 4-5 absenți mai departe, cei care intră au obligația de a lupta. Jucătorii noștri au trecut peste această pasă proastă, o asemenea perioadă se poate întâmpla oricui, inclusiv celei mai bune echipe din lume, Real Madrid”.

Tehnicianul nostru a avertizat asupra dificultății meciului. Deși Juventus este pe ultima poziție, bucureștenii au rezultate bune în ultima vreme. Au învins Sepsi cu 2-1, au remizat la FC Voluntari, 0-0, și au câștigat în Cupa României, 2-1 la Dacia Unirea Brăila.

În privința efectivului, există știri bune: Străuț revine în lot, fiind în delegația care va pleca la Ploiești, iar Artean revine după suspendare, asemeni lui Cânu, accidentat în ultima vreme. Soljic și Crețu sunt suspendați, iar Șeroni și Drăghici sunt indisponibili în continuare.

Share Now

Related Post

blog-grid

Bilete pentru Poli – FCSB

blog-grid

Pe locul 9

Leave us a reply