Dragi poliști,

Suntem pe final de an și așa cum se obișnuiește facem un bilanț al activității. 2017 a fost un an extrem de solicitant pentru noi, cu foarte multe încercări, cu momente de cumpănă, dar și cu foarte multe bucurii. Ne reamintim cu plăcere cum împreună am reușit salvarea de la retrogradare după ce începusem campionatul trecut cu un minus de 14 puncte. Totodată, am reușit să scriem istorie, fiind prima echipă timișoreană care după opt ani a ajuns într-o finală de competiție oficială (Cupa Ligii), respectiv prima formație din orașul nostru care s-a calificat în semifinalele Cupei României.

Aceste performanțe au fost realizate în condiții dificile. Se știe, am moștenit o situație economică delicată, astfel că a trebuit să administrăm clubul cu foarte mult echilibru și să reducem la minim costurile. Chiar și așa, cu înțelegerea și implicarea staff-ului și echipei am reușit să ținem clubul pe linia de plutire.

A doua parte a anului ne-a adus noi provocări. Am încercat să ridicăm ștacheta performanței, dar din păcate finanțarea clubului nu a putut fi readusă la parametrii inițiali din motive independente de noi. Totuși, ne-am străduit și în mare parte am reușit să asigurăm un buget care mențină clubul în obiectivul impus la începutul sezonului: 1-10. Suntem pe locul 9, am reușit rezultate bune și încercăm în perioada de întrerupere competițională să reechilibrăm costurile, fără să punem în pericol obiectivul. Dorim să mizăm cât mai mult pe forțele din curtea clubului nostru și intenționăm ca treptat echipa să crească organic, pe baza jucătorilor crescuți de Poli Timișoara sau celelalte echipe din Banat.

Vor urma noi încercări, dar așa cum am făcut-o în 2017 suntem convinși că vom răzbate tot împreună.

Vă mulțumim, dragi suporteri, pentru susținere!

Le mulțumim jucătorilor, staff-ului, personalului administrativ pentru implicare, devotament și profesionalism!

Le mulțumim sponsorilor, partenerilor și tuturor prietenilor din mediul de afaceri pentru sprijinul concret!

Le mulțumim tuturor celor din instituțiile care ne-au oferit consultanță și susținere!

Hai, Poli!

Share Now

Related Post

Leave us a reply