Eșec în minutul 90+4, din penalty: Voluntari – Poli 1-0

11 martie, ora 18,00, stadionul ”Anghel Iordănescu” (Voluntari)

Etapa I – play out (Liga 1 Betano)

Relatarea meciului, în format live text.

Repriza a doua

FINAL: 1-0 pentru FC Voluntari.

Minutul 90+4: Șeroni îl înlocuiește pe Munteanu.

Minutul 90+4: Cernat transformă lovitura de pedeapsă: 1-0.

Minutul 90+3: Maxi Oliva este imprudent și îl faultează pe Deac.

Minutul 90+2: Cartonaș galben pentru D. Benzar pentru un fault la Străuț.

Minutul 90+1: Drăghici intră în locul lui Roman.

Minutul 87: Haruț este și avertizat, pentru întârzierea executării unei lovituri libere.

Minutul 85 : Straton, din nou atent. Portarul nostru intervine la reluarea din 6 metri a lui D. Benzar.

Minutul 84: Munteanu trage din nou, de data asta de la 25 de metri, însă Mincă este din nou la post.

Minutul 81: Cernat îl înlocuiește pe Ivanovici.

Minutul 81: Bălan trage de la 30 de metri, dar Straton prinde fără probleme mingea.

Minutul 77: Șut al lui Popovici, din 17 metri, reținut ușor de Mincă.

Minutul 76: Iese Căpățână, intră Deac.

Minutul 74: Cartonaș galben pentru Enescu, tot pentru un fault.

Minutul 74: Munteanu șutează de la 30 de metri, dar Mincă prinde mingea.

Minutul 70: Maxi Oliva vede și el ”galben” după un fault la 25 de metri lateral stânga.

Minutul 69: Lazăr primește avertisment pentru un fault asupra lui Munteanu, în jumătatea de teren polistă.

Minutul 68: Prima schimbare la Poli. În locul lui Ciucur, intră Popovici.

Minutul 62: Pleașcă și Melinte primesc câte un cartonaș galben după o ceartă la mijlocul terenului.

Minutul 57: Straton respinge extraordinar reluarea cu capul a lui Bălan, din 4 metri!

Minutul 55: Cazan este avertizat pentru un fault asupra lui Roman, la centrul terenului.

Minutul 53: Ivanovici reia din 12 metri lateral dreapta, dar Straton respinge în corner.

Minutul 52: Ciucur scoate un corner. Apărarea ilfoveană respinge fără probleme centrarea lui Munteanu.

Minutul 50: Marinescu trage de la 16 metri, dar mingea este deviată și este prinsă de Straton.

Minutul 48: contraatac al gazdelor, D. Benzar reia de la 17 metri, puțin pe lângă bară.

A început partea secundă. La gazde, Bălan a intrat în locul lui Voicu.

Prima repriză

Pauză: este 0-0.

A început partida!

Minutul 45: Corner pentru gazde. Poli pornește pe contraatac, dar amfitrionii recuperează balonul la centrul terenului.

Minutul 38: Roman primeşte cartonaş galben după un fault asupra lui Marinescu.

Minutul 38: Mincă respinge un şut expediat din 14 metri de Haruţ!

Minutul 32: contraatac iute al echipei noastre, Enescu îl lansează central pe Ciucur, dar polistul este blocat la 18 metri de D. Benzar.

Minutul 26; D. Benzar execută ”cu pământul” o lovitură liberă de la 30 de metri, dar mingea trece pe lângă poartă.

Minutul 24: Al treilea corner pentru Poli. Munteanu centrează înalt, dar reține Mincă. Gazdele pornesc pe contraatac, iar Vașvari primește cartonaș galben pentru un fault comis la centrul terenului.

Minutul 21: Melinte respinge în corner după o centrare a lui Ivanovici. Lovitura de colț rămâne fără rezultat.

Minutul 16: obținem primul corner din această partidă. Un jucător al gazdelor blochează centrarea lui Ciucur. Urmează încă un corner și mingea ajunge în aut.

Minutul 14: Căpățână reia cu capul din 8 metri, mult pe lângă poartă.

Minutul 9: lovitură liberă a celor de la Voluntari, mingea ajunge în careul nostru, dar Benzar este blocat de Straton la șase metri de poartă.

Echipele de start:

Poli Timișoara: Straton – Străuț, Artean, Melinte – Haruț, Enescu, Vașvari, Oliva – Munteanu, Roman, Ciucur. Rezerve: Curileac – Șeroni, Carabela, Popovici, Bîrnoi, Croitoru, Drăghici.

FC Voluntari: Mincă – Pleașcă, Balaur, Cazan, Bucurică, Lazăr, Marinescu, Căpățână, D. Benzar,  Ivanovici, Voicu. Rezerve: Balauru – Leasă, Achim, Sânmărtean, Cernat, Deac, Bălan.

Arbitri:  Comănescu Adrian (Râmnicu Vâlcea) – Nicoară Marius (Drobeta Turnu Severin),  Iliescu Dragoş Mihai (Craiova).

Rezervă: Antonie Andrei (Bucureşti)

Share Now

Related Post

Leave us a reply