Răzvan Raț, la Poli Timișoara!

Astăzi, 22 martie, clubul nostru a semnat un contract valabil până-n vară cu Răzvan Raț, unul dintre cei mai importanți fotbaliști români din ultimii 15 ani. Fundașul stânga a fost prezentat presei imediat după iscălirea angajamentului, în prezența președintelui Radu Birlică și a directorului sportiv Adrian Neaga.

Primele declarații ale lui Raț s-au referit la optarea pentru tricoul ”alb-violet”: ”Am ales Poli Timișoara pentru că oamenii de aici m-au dorit cel mai mult. Sunt bucuros că ales Poli fiindcă voi fi din nou acasă, în România. Voi face tot ce e posibil pentru echipa la care sunt acum. Am semnat până la finalul sezonului de play-out. Vom vedea din vară ce va fi. Am de gând să joc atâta timp cât starea fizică îmi va permite”.

Președintele Radu Birlică ne-a declarat: „Am adus un jucător de foarte mare valoare, este un mare câștig pentru noi. Consider că din punct de vedere al conducerii am îndeplinit cerințele tehnicienilor. În acest moment, aștept și din partea echipei un răspuns pe măsură, prin rezultate. Adică fapte, nu vorbe”.

Răzvan Raț

Născut: 26 mai 1981 (Piatra Olt)

A jucat la Rapid București, FCM Bacău, Shakhtar Donetsk, West Ham United, Rayo Vallecano, PAOK Salonic.

Câștigător Europa League, de două ori campion al României, de șapte ori campion al Ucrainei, de patru ori câștigător al Cupei Ucrainei, de patru ori câștigător al Supercupei Ucrainei

A jucat de 113 ori pentru naționala României, pentru care a marcat 2 goluri

Share Now

Related Post

Leave us a reply