Deși foștii noștri antrenori au preferat să renunțe, la începutul acestei săptămâni, la activitatea lor pe banca lui Poli Timișoara, bunul mers al echipei nu a fost afectat. Menționăm, totodată, că decizia privind rezilierea angajamentelor cu  jucătorii Mutu, Dumbravă și Străuț a fost luată înaintea duelului cu Ripensia și a fost motivată strict de forma sportivă a celor trei fotbaliști și nu de alte aspecte. Obiectivul esențial al clubului, cel de a crește o echipă tânără, cu elemente locale și crescute de club, a rămas neschimbat. În acest moment, partea tehnică este asigurată de Petre Vlătănescu, Aurel Șunda și Ovidiu Petre, oameni care cunosc foarte bine fondul de jucători din cadrul clubului și din zonă. Prin activitatea lor, în diferite epoci, la Poli Timișoara, cei trei știu foarte bine cerințele publicului și principiile de selecție, formare și lansare a jucătorilor din centrul nostru juvenil. În același timp, precizăm că suntem în discuții avansate cu diferiți antrenori principali, iar negocierile se vor concretiza săptămâna viitoare.

Avem încredere în lotul actual de jucători și credem că el se poate dezvolta și poate realiza rezultate încurajatoare în următoarea perioadă. În același timp, clubul va întreprinde soluțiile financiare și juridice pentru reorganizarea activității. Acest proces nu poate fi decât unul pozitiv pentru viitorul clubului!

Toți cei implicați, activ sau ca susținători, în fenomenul Poli Timișoara trebuie să rămână uniți. Au fost perioade mult mai grele de-a lungul timpului, ele fiind în cele din urmă depășite. Cel mai important este să rămânem cu toții alături de echipă, să venim și să o susținem moral și economic, mai ales că vor urma meciuri importante atât pe plan sportiv, cât și în planul rivalității istorice, așa cum va fi în weekend-ul viitor, cu UTA.

Nu uitați: toate trec, inclusiv noi, cei din club, putem pleca oricând, dar Poli rămâne!

Radu Birlică, președinte Poli Timișoara

 

Share Now

Related Post

Leave us a reply