”Jucătorii de valoare se adaptează pe orice teren!”

Luni, 5 octombrie, de la ora 21,00, Poli va evolua în deplasare pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, în runda cu numărul XIII din Liga I. Duelul contra ”galben-albaștrilor” a fost prefațat de obișnuita conferință de presă premergătoare partidelor oficiale, antrenorul Florin Marin expunând situația actuală din lot din punct de vedere medical: ”Zicu nu este apt de joc, are în acest moment niște probleme musculare. Este accidentat și Poparadu, iar Luchin și Javi Hernandez sunt incerți”. Tehnicianul a vorbit despre dificultatea partidei: ”Va fi un meci dificil, Petrolul are o echipă bună. Are în componență jucători de calitate, în special de la mijloc în sus. Sunt convins că sunt foarte bine montați pentru jocul cu noi. Ne așteaptă o partidă foarte dificilă”.

Antrenorul nostru a fost întrebat de jurnaliști despre starea gazonului de pe arena ”Ilie Oană”, având în vedere că la un moment dat se punea problema programării meciului pe alt stadion: ”Într-adevăr, terenul nu arată bine, este o problemă pentru ambele echipe. Dar trebuie să jucăm în orice condiții și să câștigăm meciul, fiindcă asta este important. Indiferent însă de starea terenului, trebuie să te adaptezi și să scoți maxim. Jucătorii de valoare se adaptează pe orice teren”, a explicat Florin Marin.

Prahovenii nu vor putea conta pe Varga, Moussa, Tudose și Peteleu, dar ”principalul” polist a spus că Petrolul are variante bune pentru primul 11: ”Au soluții să-i înlocuiască. Vor intra Beța și Nepomuceno. Revine Benga ca și fundaș central”.

 

Practic, Poli Timișoara joacă în total de trei ori cu Petrolul în această toamnă. După acel 1-0 din Cupa Ligii va urma jocul de campionat, precum și încleștarea din ”optimile de finală” ale Cupei României. Pe 9 septembrie, Poli a învins prin golul lui Elek, însă Florin Marin avertizează că luni va fi un duel mult mai greu:”Putem spune că avem un avantaj moral față de ei, dar sunt diferite jocurile de campionat față de cele de Cupă. Sunt convins că va fi mai greu jocul de luni decât cel din Cupa Ligii!”

În fine, antrenorul a fost întrebat și despre situația Petrolului, aflată pe ultimul loc, cu două puncte:”Au acea penalizare de șase puncte, dar și la Petrolul au fost probleme legate de lotul de jucători. Ați văzut că au fost aduși foarte mulți fotbaliști noi, practic este o echipă nouă. Nu este ușor să construiești în timp scurt o formație care să aibă rezultate pozitive. Este chiar foarte greu! Vedeți că din 11-le de bază mai sunt Pecanha, Benga și Marinescu. În rest, sunt jucători noi. Și în afară de Pecanha, nici ei nu au evoluat în toate jocurile”.

Share Now

Related Post