A fost un meci deosebit de greu pentru băieții noștri, având în vedere absențele din lotul alb-violet, cât și calitatea adversarului.

Fără Podină și Oprea, suspendați, și Cochințu accidentat, axul central al echipei noastre a consemnat câteva improvizații – Sporin și Chiriac în centrul apărării, iar Dincă, debutant în alb-violet, alături de Dorobanțu. Oaspeții au dominat mare parte a jocului, beneficiind de numeroase faze fixe din preajma careului nostru. Deschiderea de scor a venit însă după o minge pierdută la mijloc, iar Raicea, servit spre poarta lui Mosoarcă, a înscris la colțul lung.

Echipa noastră a suferit încă o pierdere după nici jumătate de oră de joc, accidentatul Pădurariu fiind înlocuit de Toboșaru. Oaspeții s-au desprins în minutele 34 și 37, de această dată la capătul unor faze fixe, cu Dragu și Raicea marcatori. Finalul reprizei ne-a văzut rămași în zece, nou-intratul Toboșaru fiind eliminat pentru o intervenție la mijlocul terenului.

Partea secundă nu avea cum să fie mai ușoară în aceste condiții. Dominarea craiovenilor a fost greu de suportat, chiar dacă Mosoarcă nu a fost întrebuințat des. Din păcate, acesta nu a avut ce face la golurile înscrise de oaspeți. Golul patru l-a înscris Codoban, servit din flanc de Negru (min. 67), iar a cincea reușită i-a aparțintu lui Gugu, după alt corner.

Poli: Mosoarcă – Daminescu, Sporin, Chiriac (46 Mitre), Popa – Ochea, Dorobanțu, Dincă (58 Românu), Iseini – Velcotă (46 Buga) – Pădurariu (27 Toboșaru)

Antrenorul nostru, Silviu Bălace, a declarat la finalul partidei: „A fost un meci de la care chiar aveam aşteptări, pentru că îl pregătisem foarte bine săptămâna aceasta. Copiii au avut o creştere la meciul trecut, când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, nu pot să uit asta. Astăzi am pierdut pe o greşeală copilărească la primul gol şi de acolo s-a rupt. Am intrat cu mai multă teamă, deşi le-am transmis că nu au nimic de pierdut, că presiunea este pe adversari, dar se pare că miza jocului ne-a depăşit. M-am bazat mult pe tinereţea lor, dar avem foarte mult de muncă pentru a ne lupta cu jucători puternici, cu jucători maturi. Din păcate am avut şi câţiva jucători care ne-au lipsit, iar în aceste condiţii este foarte greu să reuşeşti să faci o echipă”.

Share Now

Related Post