”Să demonstrăm că valoarea noastră e cu totul alta!”

Vineri, 23 februarie, Poli Timișoara va disputa ultimul joc din sezonul regulat, evoluând pe terenul celor de la CSU Craiova. Meciul de pe stadionul ”Ion Oblemenco” va avea loc cu începere de la ora 20,45. Antrenorul principal Leo Grozavu a făcut avancronica meciului, în obișnuita conferință de presă dinaintea partidelor oficial: ”Este ultima etapă din campionatul regulat. Ne dorim cu ardoare să lăsăm o impresie pozitivă. Nu trecem prin cea mai fastă perioadă. Ultimele rezultate au fost în totală contradicție cu ce ne-am propus. Din păcate, trebuie să acceptăm realitatea, să avem orgoliu și să demonstrăm că valoarea Timișoarei este cu totul alta. Dar, degeaba vorbim dacă pe teren nu demonstrăm asta, dacă în joc facem greșeli individuale, de interpretare”

Tehnicianul a explicat aducerea lui Carabela și Ciaccheri și situația lui Șeroni: ”Am încercat să dublăm anumite posturi, în special pe partea stângă, acolo unde suntem descoperiţi. A venit astfel Carabela, care este şi jucător eligibil U21. Ţinând cont că avem probleme în linia de atac, l-am ţinut pe Ciaccheri, dacă tot s-a pregătit alături de noi în ultima săptămână. Îi aștept să se integreze cât mai rapid. Ca și toți ceilalți, intră într-o competiție de titularizare. Sperăm să ne ajute să obținem rezultatele pozitive pe care ni le propunem. Șeroni se pregătește cu echipa. Am avut o discuție cu el și i-am spus ce aștept de la el. Va fi un play-out foarte disputat, toată lumea vrea să se îndepărteze de cele două  locuri retrogradabile, plus cel de baraj”

Absențele nu sunt puține: ”Din nefericire, avem pe listă vechii jucători accidentați, cum ar fi Cânu sau Munteanu. Ultimul a jucat, desigur, în ultima etapă, dar mai mult am încercat să-l câștigăm pentru următoarele meciuri. În plus, a fost plecat la București să-și definitiveze tratamentul pentru leziunea ce a avut-o. Nu-l putem utiliza pe Haruț – e în perioada de examene, după ce a fost plecat două săptămâni la echipa națională. Nu va juca nici Roman, avem o înțelegere cu cei de la CSU Craiova să nu joace. Trebuie să ne respectăm cuvântul”. Absent este și Țigănașu, accidentat din toamnă”

”Se joacă pe un stadion frumos, într-o atmosferă extraordinară, vor fi probabil 18-20.000 de spectatori.  Deci, trebuie noi ca și oponenți ai Craiovei să dăm o replică sănătoasă. Toți ne cântă prohodul, dar din păcate suntem în situația în care nu putem decât să-i contrazicem prin ceea ce vom arăta în teren” (Leo Grozavu”

 ”Craiova este o echipă bună. Dar să nu uităm că suntem echipa care anul trecut ne-am salvat de la minus 14 puncte în sezonul precedent. Din punctul meu de vedere, situația nu este așa de dramatică precum crede lumea. Veți vedea că va veni timpul să câștigăm și se vor lega victoriile. Sunt sigur că vor veni și zile mai bune!” (Cătălin Straton)

Share Now

Related Post