”Dacă avem stabilitate financiară, ne putem clasa în primele opt locuri!”

Interviu cu Radu Birlică, vicepreședintele clubului Poli Timișoara

1) Prima întrebare se referă la actuala situație a clubului: concret, cum stă Poli din punct de vedere al stării financiare?
Situația financiară a clubului nu este foarte roz, din cauza faptului că așa cum toată lumea știe, când am plecat la drum cu dl. Drăgoi în 2016 în proiectul de salvare a clubului, cu o penalizare de 14 puncte, alături de zestrea depunctării, am primit și… de o datorie de 2,8 milioane de euro. Ne-am asumat toate aceste aspecte, cu credința că putem să ne descurcăm, ceea ce s-a și întâmplat în cele din urmă. Ca să fim concreți, pot să vă spun că la acel moment era o datorie la ANAF de 1,7 milioane de euro și 1,1 milioane de euro datorii către terți (jucători, persoane fizice, agenți economici etc.). Așa cum bine știți, împreună cu jucătorii și staff-ul tehnic, conducerea clubului a reușit să salveze echipa de la retrogradare, plătind și 800.000 euro din datoria din momentul preluării clubului. La sfârșitul campionatului 2016-17, am acumulat o datorie de 2 milioane de euro la ANAF și o datorie de cinci luni, reprezentând datorii neachitate către jucători. Vreau să subliniez faptul că neavând finanțare din 2015, plățile curente legate stingerea datoriilor vechi au fost realizate doar prin contracte de sponsorizare, contracte de publicitate, încasări și drepturi TV. Poli Timișoara funcționează asemeni unui club privat, neavând sub nicio formă vreo finanțare publică. Președintele clubului și staff-ul au reușit să mențină clubul pe linia de plutire, să aplanăm conflicte vechi existente cu impresari și firme. În acest moment, situația s-a îmbunătățit prin plătirea către ANAF a sumei de 720.000 euro, dar asta nu înseamnă că suntem pe profit. Încă suntem un club cu datorii neonorate, situație care nu ne mulțumește. Clubul își va continua activitatea ,chiar dacă avem nevoie, prin noua ordonanță, și de finanțarea mult visată.
Am tot auzit voci acuzatoare privind faptul că nu am accesat acei bani direct de la LPF, din tranșa drepturilor TV. ANAF Timișoara a întreprins o acțiune de poprire acestor bani către LPF, cu trei luni înainte ca echipa să încheie campionatul. Legea spune clar și trebuie să respectăm acest lucru, că banii trebuie plătiți imediat către taxele statului. Dacă acei bani erau în contul nostru, puteam plăti trei salarii restante. Dar acele fonduri aau plecat direct către stat, conform legii.

2) Care este stadiul proiectului privind finanțarea din partea autorităților, care sunt perspectivele?
Să explic clar. Clubul a depus la Primărie un proiect de finanțare, reușind prin plata amintitei sume către ANAF deblocarea conturilor și obținerea certificatului fiscal ”pe zero”. Nu vreau să intru în detaliile ședinței în care s-a discutat despre ffinanțare, dar așa cum a zis dl. primar Nicolae Robu, proiectul a fost momentan retras din cauza unor anumiți consilieri, care ori nu au vrut să înțeleagă ori nu au înțeles ce înseamnă o formație din Liga 1 care îți poate aduce prestigiu în România, o imagine mai bună și o publicitate pozitivă pentru oraș. Avem nevoie de această finanțare, deși noua ordonanță dată conține lacune juridice. Dar sperăm, așa cum dl. primar ne-a promis în calitate de polist adevărat (și trebuie să-i mulțumim că există această echipă), că în septembrie se va aproba acest proiect.

3) Ce soluții se întrevăd în cazul întârzierii unei finanțări locale?
În cazul cel mai nefericit în care nu s-ar aproba o asemenea finanțare, trebuie să găsim resurse ca și până acum din sponsorizări și publicitate să ne achităm obligațiile față de stat, jucători, staff și terți. Însă ar fi de zece ori mai greu decât în urmă un an. Acum, avem o povară în plus cu reeșalonarea datoriei către ANAF, un cuantum lunar destul de mare. Am adus jucători de o calitate net superioară, cu care vrem să facem performanță, nu să ne propunem salvarea de la retrogradare.
În vederea proiectului de finanțare, clubul și-a îndeplinit toate criteriile cerute de lege.
4) Cum caracterizați relația cu mediul de afaceri din Timișoara?
Deschiderea către mediul de afaceri a fost întotdeauna transparentă, business. În toate discuțiile cu companiile multinaționale și cele medii din Timișoara, am oferit prezentări și pachete publicitare, în funcție de bugetul fiecărei societăți, pachete care se cuantifică în expunerea pe stadion și în jurul echipei. Avem o echipă clasată pe locul 5 ca și rating TV în România. Din păcate, constatăm că deși ne-am întâlnit de multe ori cu reprezentanți ai unor companii multinaționale, deschiderea spre întocmirea unor contracte a fost aproape de zero, asta acum an. Dar sper că în acest sezon situația se va îmbunătăți. Nu același lucru pot să spune despre un grup de oameni de afaceri din Timișoara, care ne-a ajutat fiecare după buget, ori de câte ori a fost nevoie și a fost posibil. Nivelul economic al Timișoarei este unul de top pentru România, iar managementul companiilor ar trebui să fie să conștientizeze că încheind un parteneriat cu un club de Liga 1 beneficile de imagine ar crește considerabil. Mai ales în acest sezon când ambițiile clubului sunt mult mai mari. Deja media de spectatori este în creștere evidentă și echipa are rezultate foarte bune.

5) Anul trecut, Poli a avut la capitolul venituri peste 2,5 milioane de lei din sponsorizări, peste 600.000 de lei din încasări la meciuri. În ce măsură se pot depăși aceste sume?
Se pot depăși, prin cooptarea unor noi sponsori. Anul acesta, s-au dublat contractele de publicitare, ca și valoare. Vreau să evidențiez continuitatea parteneriatului cu Casa Rusu, iar alături de noi au venit companii prestigioase ca Vox Technology Park și Azur, cărora vreau să le mulțumesc pentru sprijinul acordat.
Cea mai simplă metodă ca Poli să se descurce cu cheltuielile zilnice ar fi ca la stadion, la meciurile echipei să avem o medie de măcar 8-10.000 de spectatori. Asta ar însemna ca Poli să fie susținută din tribune de oameni care privesc un spectacol și ajută clubul prin achiziționarea de bilete.

6) Clubul este contestat  și criticat din cauza plecării unor tineri jucători. Care este poziția dvs. în această speță?
Când am venit în vara trecută alături de preșdintele Sorin Drăgoi, am luat decizia ca la toți juniorii existenți în club să semnăm pe contracte de trei ani. Din 13 jucători existenți fără propunerea de contract, am reușit cu 12 dintre ei să semnăm. Unul singur, Sîntean, care era în ultimele șase luni, având un contract semnat de fostul manager sportiv, nu a dorit prelungirea decât pe jumătate de an, ceea ce însemna ca Poli pregătește un jucător la nivel de Liga 1 și poate iscăli un angajament cu orice alt club. Vreau să evidențiez acest caz, fiindcă el fiind în ultimele șase luni, ne confruntam cu situația ca Poli să îl piardă aproape gratis după ce a investit atâția ani în dezvoltarea lui. Până la urmă, am ajuns la un acord ca el să plece la clubul Slavia Praga, contra unei sume de bani prin care clubul să fie compensat financiar, o sumă care este net inferioară față de ceea ce trebuia să fie dacă el avea un angajament semnat pe trei ani.

7) Cum vedeți dezvoltarea clubului, luând în calcul problemele economice cunoscute?
În momentul în acesta, organigrama clubului este aproape la jumătate față de ce era în anii trecuți. Președintele Sorin Drăgoi a reașezat atribuțunile fiecărui angajat, suplinind astfel oamenii a căror eficiență a lăsat de dorit. Bugetul, pe sector administrativ, a scăzut cu 50%, dar simțim o mai mare responsabilizare pe fiecare departament al clubului. Consider că este meritul președintelui, care a venit din mediul businness. A reușit să implementeze o stare de liniște, calm și mediu propice de a lucra. Lucrăm ca o familie și așa cum echipa și staff-ul au înțeles situația economică și lucrează profesionist, așa și oamenii din club se implică necondiționat, în ciuda problemelor economice și a întârzierilor salariale.

8) Din punct de vedere sportiv, cum vedeți traseul echipei în acest an?
Am adus, la sugestia staff-ului tehnic, jucători pe posturi deficitare. Antrenorii i-au urmărit, de-a lungul anului trecut, fiind fotbaliști cu valoare net superioară. Bugetul cheltuielilor cu acești jucători a crescut cu 15% față de acum un an, nu cu un procentaj exorbitant, cum s-a tot vorbit și scris în necunoștință de cauză. Consider că echipa, având stabilitate financiară și o omogenizare a jucătorilor noi cu cei mai vechi, cu o experiență destul de mare, are șanse să se claseze între locurile 1-8. Jocul echipei ne dă speranțe. Este normal că vrem ca toate posturile să fie acoperite, dar totul depinde de ce fonduri avem și nu am dori să cheltuim mai mult decât putem produce. Avem deja un deficit destul de mare. Zi de zi se fac eforturi considerabile pentru a atrage noi sponsori. Deja știm că dl. primar are mereu întâlniri cu investitori. Domnia sa este un om extrem de entuziast, este un polist adevărat și sperăm ca oamenii de afaceri interesați de Poli să fie serioși, solvabili și cu bună credință pentru dezvoltarea clubului.

9) Care este mesajul pentru susținătorii echipei, având în vedere că există o campanie de intoxicare și manipulare la adresa clubului Poli Timișoara, atât pe plan local, cât și național?
Am văzut că este un curent împotriva clubului și am luat atitudine fermă zilele trecute. Chiar dacă sunt din București, voi apăra necondiționat clubul, indiferent de zona din care apar atacurile la adresa lui Poli.
De asemenea, țin să subliniez că ACS Poli deține palmaresul și culorile tradiționale alb și violet, ceea ce spune totul despre acest club. Având în vedere acest aspect, nu avem cum o să fim o clonă și vreau să-i anunț pe susținătorii clubului că în curând vor avea parte de o surpriză de proporții. Am demarat procedura de renunțare la particula ACS și transformarea denumirii în Poli Timișoara. Așteptăm ca aceste demersuri juridice legale să se încheie în curând.
Timișoara merită o echipă în Liga 1, participantă în cupele europene, nu la retrogradare, dar asta înseamnă ca toți să ne unim eforturile și să susținem acest proiect.

Share Now

Related Post