Amical: Poli – Pobeda Star Bisnov 1:2 (0:2)

Al treilea amical al presezonului a fost un meci de mare angajament fizic pentru alb-violeți, tranșat de adversarii noștri prin două șuturi inspirate de la distanță în prima repriză. Fără Foca și D. Bălace, în continuare nerefăcuți complet, antrenorii noștri s-au bazat mai mult pe unsprezecele de bază, apelând doar la câteva schimbări în partea a doua.

Goluri spectaculoase pentru Pobeda

Prima repriză a fost una relativ săracă în ocazii, în ciuda faptului că s-a înscris de două ori. Deși am dominat teritorial încă de la debut, Pobeda a deschis scorul dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, zonă centrală, trimisă chiar sub bară (min. 7) prin Vasilcin. Românu n-a putut să trimită puternic spre poartă la cornerul bătut bine de Daminuță (min. 12), înainte ca oaspeții să profite de spațiu pe o contră, dar finalizarea a ocolit poarta lui Toma (min. 22). Cam acesta a și fost tiparul meciului, cu alb-violeții stând sus în jumătatea adversă și Pobeda testând vigilența apărării noastre cu mingi lungi sau pe contre. Chiar când am crezut că am egalat, golul lui Mitre fiind însă anulat pentru ofsaid, oaspeții s-au desprins pe tabelă după un șut perfect plasat al lui Grigore, de la treizeci de metri (min. 30).  Până la pauză, Daminuță a avut șansa să reducă din diferență, mingea trimisă din careu fiind respinsă cu piciorul (min. 36), ca apoi tot el să tragă peste de la distanță (min. 38).

O ultimă jumătate de oră dinamică

În mitanul secund dominarea băieților noștri a fost și mai accentuată, dar am avut dificultăți în a ajunge la finalizare. Abia în ultima jumătate de oră ne-am prezentat mai convingător în preajma careului advers, iar după șutul peste al lui Sevici, am și înscris prin Mitre (min. 63). Au mai urmat ocazii pentru Stoia, Sporin sau Toboșaru, dar și Toma a trebuit să rămână vigilent, oaspeții fiind aproape de gol la cele două ocazii create de-a lungul reprizei. Deși alb-violeții au căutat egalarea până la ultima fază – șut-centrare deviat de un jucător al nostru, respins în lateral de portar – aceasta n-a mai venit.

Poli: Toma – Dincă (82, Murariu), Cochințu, Stoia, Popa – Sporin, Daminuță (75, Chiriac) – Sevici, Mitre, Românu (55, Românu) – Buzdugan (46, Toboșaru)

Până la meciul amical de la Liebling, de duminica viitoare, Poli va mai disputa un meci de pregătire marți, de la ora 15, în compania colegei de eșalon de la Fortuna Becicherecu Mic.

Foto – Iosif Canea, sporttim.ro

Share Now

Related Post