Avântul Periam – Poli Timișoara 1:1 (0:1)

Alb-violeților le-a scăpat din nou victoria prinde degete, de această dată văzându-ne egalați cu doar trei minute rămase de jucat din cele nouăzeci regulamentare. Deși Matiș a deschis scorul înainte de finalul primei reprize, nou-promovata din Periam a crezut până la capăt în șansa ei, iar presiunea a dat roade.

Asta în condițiile în care meciul a început cu o minge trimisă în bara din dreapta lui Gakos la nici douăzeci de secunde de la primul fluier. Echipa noastră a preluat însă inițiativa, iar prima mare ocazie ne-am creat-o atunci când Daminuță a aruncat mingea peste apărarea adversă, Matiș a scăpat singur cu portarul Ulmet șutul său din unghi fiind respins cu piciorul (min. 13). Faza a continuat cu un aut pentru alb-violeți, iar balonul a ajuns în zece metri la Călin, a cărui finalizare n-a avut forța necesară să-l învingă pe portar. Același Călin a ratat o mare șansă de a deschide scorul, când mingea centrată în forță de Matiș a fost respinsă de Ulmet central la jucătorul nostru, care a tras tare, dar nu destul de plasat, iar portarul s-a întins și a respins miraculos în corner (min. 16).

După accidentarea lui Popa, meciul a trenat până la pauză, revenind la viață cu ocazia unei șanse a gazdelor, care n-au profitat de o ieșire neinspirată a lui Gakos la marginea careului (min. 42). Imediat după ratarea alb-albaștrilor, echipa noastră a deschis scorul, Matiș finalizând plasat din 18 metri central, după o pasă primită de la tânărul Mitre (min. 43). Tot Matiș a avut șansa desprinderii după o recuperare în preajma careului advers, însă șutul său în forță a mers mult peste buturi.

În al doilea mitan, băieții antrenați de Silviu Bălace au ieșit cu gândul de a apăra rezultatul și a puncta pe contre. Am avut repede șansa desprinderii, un un-doi în marginea careului fiind finalizat cu șutul lui Călin, respins cu un reflex inspirat de portarul advers (min. 49), așa cum și Ochea a scăpat singur spre poartă, șutul său fiind blocat de portar. Gazdele au stat mai sus de-a lungul celui de-al doilea mitan, dar prima ocazie mare a nou-promovatei a venit abia în minutul 68, după o recuperare în jumătatea noastră, finalizarea din zece metri fiind prea slabă pentru a-l învinge pe Gakos.

Odată cu apropierea finalului, prezența ofensivă a Periamului a fost tot mai apăsată, iar după ce au scăpat la o lovitură de cap a lui Hecsko, pe lângă, roadele s-au văzut la gazde. La un șut de la distanță, Gakos a respins în față și Paulovici a venit nemarcat semnând egalarea (min. 87). Imediat, alb-violeții s-au activat și Mitre a finalizat frumos din marginea careului, un șut care a lovit bara transversală, cruțând plasa porții adverse. Meciul s-a încheiat la egalitate, la capătul a patru minute de prelungire.

Poli: Gakos – D. Bălace, Bilia, Hecsko, Popa (28, Plută) – Daminuță, Mitre – Dincă (77, Buga), Călin (61, Sporin), Românu (46, Ochea) – Matiș (77, Buzdugan)

Avântul Periam: Ulmet – Tismonar, Artimon, Bobu, Mager (85, Olteanu), Toma (46, Blaga), Mânecan, Denis Lazea (46, Andrei Stănilă), Gălăţanu (77, Gavruţă), Paulevici (90+2, Viaşu), Dobie

Share Now

Related Post