Bun venit, Claudiu Matiş!

Atacul alb-violeţilor a fost întărit în această vară prin aducerea lui Claudiu Matiş (n. 9.10.1998). Remarcat în Liga a II-a la Ripensia, Matiş a evoluat în ultimele două sezoane la Cermei, el aflându-se în atenţia clubului nostru şi în trecut. La doar 21 de ani, impozantul atacant de 191 cm arată multă ambiţie pentru a creşte alături de Poli Timişoara.

Ce le-ai spune celor care nu te cunosc, cum a arătat cariera ta până acum?

Prima şi prima dată, pe când eram în clasa I-a, am jucat la Ripensia 2002, care între timp nu mai există. Din clasa a III-a m-am transferat la Electrica Timişoara, unde am făcut junioratul, iar din clasa a IX-a m-am mutat la CFR Timişoara, fiindcă eram mai aproape de casă şi intrasem la Liceul CD Loga – am vrut să îmbin fotbalul cu şcoala. Ulterior, domnul Brazovan m-a dus la Făget unde am jucat un an de zile, debutând la 16 ani în Liga a IV-a. La Liga a III-a am jucat întâi la Beciherecu Mic, iar apoi am mers la Ripensia, cu care am promovat în Liga a II-a. Acolo am jucat cu Andrei Dumiter, care a rămas unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, ne înţelegem de minune.

După Ripensia ai ajuns la Ghiroda…

Am fost jumătate de an acolo, dar a fost o perioadă dificilă pentru mine. Pot să spun că am fost frustrat, fiindcă după ce am jucat binişor la Liga a II-a, am marcat goluri, am mers înapoi la Liga a III-a şi n-am avut realizări deloc, am dat un singur gol în tot returul. Mi-a fost greu să înţeleg de ce.

Şi ai ajuns la Cermei. Ai vrut să pleci din judeţ, să reîncepi cum ar veni?

Nu neapărat. A fost o conjunctură, fiindcă un verişor al meu, Alex Nistor, juca la Cermei. Chiar dacă am mai avut oferte, am ales să merg acolo, fiindcă îl ştiam pe Alex, atunci a venit şi Victor Gârlea, mai erau câţiva jucători pe care îi ştiam, deci am considerat că o să-mi fie uşor să mă integrez. Nu-mi doream însă să mă mut la Arad, fiindcă am ţinut să-mi termin studiile la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport de la UVT. Au fost doi ani buni la Cermei, în primul sezon am fost la un moment dat şi pe primul loc, terminând pe cinci. Iar în ciuda multor schimbări făcute vara trecută, am rămas destul de puternici, chiar dacă am pierdut puncte cu echipele de mijloc, ceea ce a făcut să terminăm pe opt în ultimul sezon. Am întâlnit oameni de mare calitate la Cermei, m-am simţit apreciat, am fost susţinut, deşi poate n-am dat chiar randamentul pe care ştiam că-l pot da. Contează mult pentru mine că am fost tratat cu respect acolo.

Ce te-a atras la fotbal?

Tatăl meu a jucat şi el fotbal profesionist. A ajuns până în Liga a III-a, evoluând în judeţele Bihor şi Arad. Juca în poartă, cred că de asta m-am şi făcut eu atacant! Mereu îmi zicea să nu mă fac portar, fiindcă fiecare greşeală se vede acolo. În general îmi dădea sfaturi, unde să dau, cum să mă poziţionez. Venea mereu la meciuri unde jucam şi sunt sigur că va veni în continuare. M-a susţinut întotdeauna, inclusiv în momentele grele. Când tindeam să o las mai moale, m-a motivat să rămân concentrat, să lupt. Deci probabil că de aici a pornit pasiunea mea pentru fotbal, i-o datorez tatălui!

Ce fel de atacant ai zice că eşti?

N-am un şablon foarte clar. Poate ceva asemănător cu Alvaro Morata sau Olivier Giroud, ca să dau nişte exemple din fotbalul mare. Adică nu sunt cel mai tehnic jucător, dar nici nu mă „muşcă” mingea. Mă descurc foarte bine la jocul aerian, nu doar fiindcă sunt înalt, ci şi fiindcă citesc intuitiv jocul. Nu fac rabat de la efort, mă lupt pentru orice minge şi pun presiune pe adversari, dar mai am de lucrat la finalizare. Nu ştiu ce să zic de puncte slabe, probabil schimbările de direcţie, adică viteza pe distanţe mici, fiindcă altfel am fuleu bun.

Cum eşti din punct de vedere fizic acum?

Chiar nu ştiu la ce să mă raportez. Eu m-am pregătit în vacanţă singur, şi nu anume pentru o eventuală începere a campionatului. Dar n-a fost uşor iniţial, fiindcă în prima săptămână din pandemie aproape că n-am ieşit din pat, m-am simţit tare ciudat. Ulterior mi-am intrat într-o rutină de pregătire fizică, am făcut alergări, mi-am cumpărat greutăţi să exersez forţa acasă. Să zicem că sunt undeva la 40%, cam unde eram şi la începerea pregătirilor în iarnă.

Tu faci parte din generaţia tânără, n-ai prins-o pe deplin pe Poli în anii 2000. Cum te raportezi faţă de club, ce reprezintă pentru tine?

Aveam un vecin care mergea la meciuri şi-mi aduc aminte că mă mai duceam cu el. Şi mi-a rămas în minte partida cu MyPa (2010, Europa League), am cântat atunci fără pauză, chiar şi acum ştiu o grămadă dintre cântecele alea! Nu pot să zic că eram de mic fan Poli, dar mergeam la meciuri fiindcă îmi plăcea mult atmosfera, aşa mi-au rămas în minte meciurile europene – cel mai clar meciul cu Manchester City, fiindcă pe ăla l-am ratat, fiind la mare, aşa de supărat am fost!  Dar da, Gigel Bucur, fraţii Karamyan, Pantilimon – echipa copilăriei mele, într-un fel.

Ai nişte gânduri pe care să le transmiţi suporterilor?

Sper să fie oamenii alături de noi, să se bucure în primul rând de fotbal. Aş vrea să văd că lumea aplaudă jucătorii, apreciază fotbalul, că ne bucurăm de sport împreună. Înainte de toate, trebuie să începem de jos, să nu ne raportăm doar la amintiri, ci să privim către ţelurile pe care le avem acum. În viaţă câştigă mereu cei care au cea mai bună capacitate de adaptare.

 

Share Now

Related Post