Calificare în ”sferturi”: Poli – Petrolul 2-1!

Poli Timișoara a ajuns în sferturile de finală ale Cupei României după ce a învins Petrolul Ploiești cu 2-1, într-un meci disputat marți seara pe stadionul ”Dan Păltinișanu”. ”Alb-violeții” consemnează astfel a doua victorie contra prahovenilor în decurs de nici două luni, după ce pe 9 septembrie Poli învingea cu 1-0, în optimile de finală ale Cupei Ligii.

Elevii lui Florin Marin s-au impus meritat, primul gol venind în minutul 40, după un fault comis asupra lui Croitoru. Javi Hernandez a transformat penalty-ul, punctând astfel a doua oară consecutiv în decurs de patru zile, după reușita din campionat cu CFR Cluj. În minutul 43, Ropotan a fost eliminat după ce a încasat două avertismente.

Poli nu a închis jocul, deși a avut destule șanse, prin Curtean sau Rufino, complicându-și viața în minutul 70, când Velasco a marcat din apropiere, readucând egalitatea pe tabelă. Totuși, victoria a venit în minutul 84, când Cânu a punctat din careul mic, după o lovitură liberă executată în fața porții de Javi Hernandez. Pe final, Elek a mai irosit o uriașă șansă, trimițând peste poartă din câțiva metri.

Poli a jucat în formula Smaranda, Belu, Cânu, Luchin, D. Popescu, Llorente (min. 66, Artean), O. Popescu, Hernandez, Curtean, Croitoru (min. 75, Elek), Rufino (min. 90+2, Melinte),

Share Now

Related Post

blog-grid

Comunicat 13.09.2021

blog-grid

Comunicat