ACS Poli Timișoara dorește să lămurească următoarele aspecte în ceea ce privește folosirea instalației electronice de expunere a reclamelor, la meciurile de pe stadionul ”Dan Păltinișanu”.

 

  1. Prețul pieței pentru asemenea instalații oscilează între 4000- 5000 euro pe meci (fără TVA), sumă pe care o plătea și ACS când nu avea propriile panouri și avea nevoie stringentă pentru a le face publicitate partenerilor.
    2. La ora actuală, ACS Poli are un contract de închiriere pentru 60 de minute din cele 105 cât are organizarea unui meci (cu pauză cu tot) pentru 10 meciuri, primind 30.000 euro pe pachet.
    3. La solicitarea primarului Nicolae Robu, clubul ACS Poli a pus la dispoziția clubului ASU Politehnica în mod gratuit instalația de publicitate pentru meciul cu Chindia Târgoviște, cu înțelegerea ca pe viitor să se încheie un contract comercial între cele doua cluburi
    4. Deși am propus un preț special pentru ASU Politehnica -3000 euro pe meci, pentru toate cele 105 minute, plătiți punctual-, clubul ASU nu a fost dispus la o astfel de întelegere, pretinzând ca ACS Poli să cedeze gratuit dreptul de folosință, în condițiile în care clubul nostru are mari probleme economice, autofinanțându-se, ca și ASU, din banii pentru transmisiile TV, publicitate, sponsorizare / donații, bilete și chiar închirierea panourilor tip LED. Toate încasările de acest gen sunt folosite exclusive pentru susținerea cheltuielilor de exploatare ale clubului.
    5. Reiterăm faptul că vom ajuta și în continuare clubul ASU Politehnica Timișoara cu diverse dotări ale clubului – birotică, logistică (instalația de încălzire a terenului pe timp de iarnă, mașini de intervenție, material sportiv necesar în timpul meciurilor), IT – cu titlu gratuit, sperând într-o atitudine fair –play.
Share Now

Related Post