Interviu cu administratorul special, Petre Muşat

Administratorul special al clubului nostru a acordat un interviu amplu săptămânalului Fotbal Vest. Cu acordul acestora, vi-l redăm mai jos şi vă recomandăm oricând să parcurgeţi paginile uneia dintre publicaţiile sportive de tradiţie din România, disponibilă şi digital la fotbalvest.ro.

Domnule Muşat, cât de mulţumit sunteţi de ceea ce a reuşit echipa în această toamnă?
La condiţiile care au fost, nu pot să fiu decât foarte mulţumit. Am fost foarte singuri în această perioadă, toate promisiunile pe care le-am avut pentru susţinere au rămas la nivel de promisiuni şi a trebuit să găsim soluţii într-o perioadă în care toată lumea le caută cu disperare. Jucătorii şi staff-ul au arătat că sunt oameni de mare caracter, le sunt recunoscător pentru cum au apărat blazonul clubului. Doresc să mulţumesc şi celor care au rămas lângă club şi ne-au ajutat în aceste luni grele, cât şi suporterilor, a căror susţinere am simţit-o mereu.

Deşi au avut o perioadă grea de adaptare, aţi perseverat cu acelaşi staff, iar acum au venit şi rezultatele. Cum funcţionează colaborarea cu aceştia?
În toamna anului trecut, toată lumea fugea de responsabilitatea de a pregăti echipa. Atunci au fost demontate vestiarele de la terenurile de antrenament, se ştia că lotul este unul foarte tânăr şi că nu va fi uşor de preluat din mers formaţia. Silviu Bălace şi Răzvan Ionilă, două persoane care ştiu ce înseamnă Poli pentru acest oraş, care au îmbrăcat tricoul echipei, şi-au asumat această încercare când am apelat la ei. S-au pliat pe ce exista la club, nu s-au plâns de dificultăţi, iar împreună cu Ciobi Peter am reuşit să atragem jucători cu experienţă atât în iarnă, cât şi înainte de noul sezon, care au adus un mare plus echipei. Au venit şi Gyuri Stoianov şi Romică Buia să completeze staff-ul, oameni ataşaţi şi dedicaţi Timişoarei. Lumea este surprinsă de cum am reuşit fără bani să ajungem pe locul trei, cu aşa de puţină susţinere, dar cheia este că am crezut în oamenii care au rămas alături de noi, avem o mulţime de jucători formaţi la club, aproape exclusiv jucători din zonă, şi pentru ei am făcut toate aceste eforturi. Tot ce a apărut am gestionat intern, cu ei, cu jucătorii, iar rezultate sunt o răsplată bine meritată pentru toţi cei care s-au dedicat lui Poli de-a lungul acestui an.

De curând a fost cooptat şi Romică Buia în staff, ce rol a jucat în aceste luni?
Fiind în Timişoara, l-am adus lângă noi ca director tehnic să ne ajute cu experienţa lui, să ne dea mai multe greutate. Alături de ceilalţi antrenori, au format o echipă apropiată, se înţeleg foarte bine. Nu are rost să discutăm despre ce a făcut Romică pentru Poli Timişoara, sufletul şi caracterul lui sunt dincolo de orice reproş. Deşi a avut oferte, a rămas alături de noi, a stat fără bani ştiind situaţia de la club.

Cât de dificilă a fost perioada de vară?
A fost foarte greu, mereu am avut promisiuni neonorate, ceea ce ne-a pus şi pe noi într-o postură dificilă. În perioada de pandemie, am lucrat ca toată lumea să aibă contractele în regulă, să beneficieze de şomajul tehnic. Am făcut eforturi foarte mari să începem pregătirea în septembrie, să le asigurăm băieţilor condiţiile de care aveau nevoie. Când am preluat administrarea în vara anului trecut, n-am avut stadion, vestiare, apă caldă, curent electric, dar orice problemă a fost, am găsit soluţii. Se ştie, autorităţile locale ne-au dat la o parte, avem bunuri la stadionul Dan Păltinişanu la care nu am avut acces, totul ca urmare a relaţiei deficitare pe care au avut-o cei care au fost în club în anii trecuţi cu toată lumea din oraş. Asta deşi, precum am zis, noi n-am muncit în aceste ultime 16 luni ca să ne facem că muncim, ca să tragem de timp în aşteptarea unor bani imaginari, ci pentru a oferi o platformă tinerilor de la club şi sportivilor din zonă să-şi arate calităţile şi să crească profesional.

Care este situaţia financiară, există restanţe faţă de jucători, staff?
Împreună cu domnul Goran Corojor, care a fost alături de noi, şi alţi câţiva susţinători, a suporterilor care ne-au ajutat, am făcut efortul financiar necesar pentru a încheia turul. Ca salarii, majoritatea jucătorilor au până la jumătate din luna octombrie plătită. Jucătorii s-au mai pregătit după încheierea campionatului, o să ia vacanţă în curând, iar până atunci încercăm să le plătim încă un salar, să intre cu bani în perioada sărbătorilor.

Financiar ne bazăm şi pe grilele pe care trebuie să le primim pentru jucătorii care au plecat. Avem un litgiu la FRF cu FC Botoşani, care trebuie să ne plătească grila pentru Denis Haruţ. Este o sumă infimă la ce transferuri fac, echipă de play-off,  dar ne amână de peste trei luni de zile. Nu cred că este normal, mai ales acum, la dificultăţile pe care le întâmpină cluburile din ligile inferioare, care nu se bazează pe milioanele care intră din drepturile TV, sponsorizări, etc. să se tergiverseze în aşa o manieră.

Aţi avut la un moment dat gândul că s-ar putea sista activitatea?
Da. Am mers până într-un punct din care nu ştiam dacă mai este ieşire, mi-a fost teamă pentru toţi cei faţă de care ne-am luat angajamente că s-ar putea să fim constrânşi să intrăm în faliment şi să nu încheiem campionatul. Dosarul nostru de insolvenţă a fost amânat pentru februarie 2021, dar până atunci trebuie găsit în clar răspunsul la ce facem mai departe. Acest ONG este constituit de mai mulţi membri fondatori, care au fost pasivi în ultimii ani. Cu susţinerea firmei de insolvenţă Alfa Quantum şi a administratorului judiciar, domnul Bogdan Alic, noi am luptat să evităm falimentul în speranţa că aceştia, sau alţii, vor veni să susţină clubul. Aceasta a fost responsabilitatea noastră principală, toţi cei de la club am pus umărul şi am dus echipa pe locul trei, cu şanse reale la promovare. Membrii fondatori sunt în poziţia de a-i decide soarta.

Pe ce o să vă concentraţi administrativ în cele patru luni de pauză?
În pauza de iarnă vom căuta soluţiile care depind de noi, avem câteva variante pentru reorganizare, avem discuţii cu potenţiali finanţatori, aceasta va fi principala noastră activitate, a mea, a domnului Boiţ, cei care avem răspundere în club.

Poate Poli să promoveze în anul centenarului?
Dacă noi am avea condiţii financiare şi materiale superioare, la lotul pe care îl avem, cu una-două plombe, cred că da. Asta în ciuda faptului că mulţi ne dădeau retrogradaţi, dezafiliaţi, terminaţi, lumea din fotbal fiind în general foarte rea. Vom vedea ce se întâmplă, cu toţii sperăm ca 2021 să fie un altfel de an, din toate punctele de vedere, însă lucrurile nu se schimbă peste noapte. Până atunci, doresc tuturor multă sănătate, să trecem cu bine peste lunile următoare, iar de sărbători să ne putem bucura de lucrurile pe care le avem, să fim cu gândul alături de cei dragi.

Share Now

Related Post