Marți, contra revelației verii

Poli Timișoara nu are timp de respiro. După victoria de vineri, 2-1 cu Juventus București, poliștii au plecat în această dimineață spre Botoșani via Iași. Marți, 8 august, de la ora 16,45, elevii lui Ionuț Popa vor da piept cu FC Botoșani. Moldovenii constituie în acest moment revelația startului de campionat, fiind pe primul loc în clasament după patru runde, cu un golaveraj impresionant, 10-3.

Ionuț Popa a elogiat oponenții de marți: ”Avem o săptămână foarte grea, cu o deplasare foarte lungă. Vom întâlni liderul la zi, o formație care, în opinia mea, joacă acum cel mai bun fotbal din Liga 1. Față de alte formații, Botoșaniul stă foarte bine la omogenitate, având în vedere că în intersezon a adus un singur jucător, pe Popa. În mare, cei de la Botoșani au aceeași echipă, în linia defensivă și la mijloc. Pentru noi, va fi o săptămână grea, ținând cont că vineri al Timișoara vine campioana, FC Viitorul, echipă care va dori să remonteze după rezultatele din ultimul timp”.

La Botoșani, nu va evolua Doman, cel care din nefericire a ieșit de pe teren în minutul 15 al duelului cu Juventus. Mijlocașul este suspect de întindere sau ruptură musculară, iar locul lui din lot va fi luat de Bocșan. Popa a explicat că ar putea apărea modificări în formula de început: ”Cred că vor interveni schimbări, acolo unde s-a jucat mai slab, vor fi poate două modificări, în atac sau la mijloc”.

Ultima vizită a lui Poli la Botoșani a însemnat o victorie, 2-1 în 10 martie a.c., prin punctele lui Croitoru și Șeroni. În celelalte jocuri de la Botoșani, Poli a scos doar un egal în octombrie 2015, în rest gazdele s-au impus cu 1-0 (2013), 6-1 și 2-0 (2017).

Share Now

Related Post

blog-grid

Situația la zi

blog-grid

Comunicat 17.05.2021