Alb-violeţii au început cu dreptul returul, învingându-i pe alb-roşii din Becicherecu Mic pe un teren greu, marcat de ploaia care a început odată cu partida şi nu a mai contenit.

N-a fost de fel o sarcină uşoară pentru băieţii noştri, care au acceptat dominarea adversarilor în prima jumătate de oră. Ocaziile au apărut la poarta lui Gakos din minutul 14, când portarul nostru a prins la o lovitură de cap din interiorul careului, la fel cum a făcut la un şut din afara careului câteva minute mai târziu. Un alt şut, după o respingere centrală a lui Plută, a trecut pe lângă, presiunea Fortunei fiind constantă. Poliştii au reuşit să iasă pe o singură contră care a avut finalizare, şutul lui Dincă ratând cadrul porţii (min. 20), aşa cum a făcut şi foarfeca lui Staicu, la un corner (min. 25). Inspiraţia a fost de partea echipei noastre, căci la scurt timp după minutul 30 am deschis scorul, după ce experienţa lui Staicu i-a permis acestuia să trimită o centrare bună în interiorul careului, pe care Dincă a reluat-o în forţă, pe lângă portar!

Am intrat în avantaj la pauză şi am ieşit cât se poate de bine de la cabine, reuşind desprinderea după o recuperare în careul advers, centrarea lui Călin fiind împinsă în poartă cu capul de Staicu (min. 49). Puteam tranşa la scurt timp partida, la ocazia lui Călin, venită după o contră precisă, însă mijlocaşul nostru nu şi-a găsit stabilitatea pe terenul greu, ratând finalizarea (min. 55). Fortuna a forţat revenirea pe tabelă, iar dacă la prima şansă a lui Silaghi am scăpat cu bine, Gakos reuşind să prindă mingea (min. 57), la a doua am cedat din avantaj, după ce n-am reuşit să intrevenim la o minge centrată spre colţul lung, pe care Silaghi a împins-o în plasă (min. 68). Terenul devenise şi mai greoi între timp, astfel că ultimele douăzeci de minute au necesitat un plus de efort din partea ambelor formaţii – alb-violeţii să ţină de scor, alb-roşii să egaleze. Putea să se termine egal, Silaghi şi Hodiş fiind aproape de gol (min. 79, min. 90+3), dar am reuşit să rezistăm până la ultimul fluier.

A fost primul gol pentru Poli al celor doi marcatori, în vreme ce nu mai puţin de opt din cei unsprezece titulari au debutat (sau redebutat) în alb-violet.

Poli: Gakos – Rosenblum, Plută, Bilia, Popa – Sporin, Daminuţă – Dincă (72, Dorobanţu), Călin (84, Daminescu), Peter – Staicu (90, Sevici)

Fortuna: Culda – Hodiş, Soare, Toma, R. Andrei – Zurbagiu, Ferţu, Z. Radu (60, Giuricici), Cluci – Bîrză (84, Anagor), Silaghi

Antrenorul principal al echipei noastre, Silviu Bălace, era mulţumit, dar precaut la finalul partidei: “O victorie foarte importantă, trebuie să felicit băieţii. Ne aşteptam că vor fi condiţii meteo nefavorabile, că va fi un teren destul de greu. Am fost echipa care ne-am adaptat mai repede la aceste condiţii, am dus o luptă enormă. După un început mai dificil, am reuşit în ultimele cincisprezece minute din prima repriză să întoarcem balanţa în favoarea noastră, am reuşit să şi marcăm. Apoi am început repriza secundă extraordinar de bine, cu gol, am mai avut una-două ocazii bune de a marca. Am întâlnit o echipă foarte omogenă, jucători arţăgoşi, ne-au pus sub presiune la început şi la final de joc. Noi nu ne-am retras, dar nu cred că am mai avut forţa necesară în picioare să împingem puţin din ele, să câştigăm mingea a doua”.

Concluziile lui Bălace prives către drumul lung până la finalul campionatului: “Este un început îmbucurător, dar lupta abia începe. Asta le-am spus şi băieţilor, dar de acum ne trebuie şi mai mare caracter, şi mai multă luptă, concentrare la antrenamente, ca să încheiem cât mai sus acest campionat. Echipa are loc să crească, jocul nostru este altul, şi sper să arătăm acest lucru”.

Share Now

Related Post