”Mergem pe toate fronturile!”

Marți, 25 aprilie, de la ora 20,00, Poli Timișoara va disputa turul semifinalelor Cupei României, în deplasare, pe terenul campioanei en-titre a României, Astra Giurgiu.

Pentru acest meci, delegația ”alb-violetă”  a plecat de duminică, fiind cazată la București. Și pentru acest duel, poliștii au o serie de indisponibilități. Sunt cele cunoscute ale lui Doman, Fucek, Poparadu și Șeroni, precum și incertitudinea lui Bărbuț – acesta din urmă a lipsit din cauza unei întinderi musculare în meciul cu Gaz Metan și probabil va lipsi și cu Astra. Chiar și în astfel de condiții, antrenorul Ionuț Popa țintește un rezultat favorabil în vederea meciul retur de la Timișoara: ”Vom încerca să folosim cea mai bună formulă pe care o avem. Mergem pe toate fronturile, tragem cât putem! Astra Giurgiu este campioana en-titre, are în componență fotbaliști pe care și i-ar dori oricine. Ar fi o minune dacă ne-am califica, dar chiar și în aceste condiții tot ce am realizat în Cupă până acum este o performanță”.

Fundașul Cristian Bocșan, aflat la ACS Poli din 2012 vede duelul cu Astra ca pe o șansă pentru generația sa: ”Este o mare șansă pentru noi să evoluăm într-o finală de Cupa României. Astra este evident favorită, dar noi ne dorim să producem surpriza și să ne calificăm. Trebuie să fim atenți, va fi greu să întoarcem rezultatul acasă în cazul unei diferențe mari. E bun și un 0-0 la Giurgiu”.

Meciul va fi transmis pe Digisport și Dolcesport.

foto: Daniel Nechita

Share Now

Related Post