Prefață: Avântul Periam – Poli Timișoara

După înfrângerea din Cupă, băieții pregătiți de Silviu Bălace sunt dornici să se revanșeze în prima etapă a noului sezon. Adversarul nostru va fi Avântul Periam, formație nou promovată în această vară. Echipa antrenată de Marius Stanache are în componență mai mulți foști ripensiști, precum Ciui, Mânecan sau juniorii Laza și Dobie, dar și foști poliști, ca tânărul Gavruță sau fostul echiper al formației noastre în Liga 1, Răzvan Trandu. Clubul din Periam beneficiază și de un teren excelent pentru acest nivel, ceea ce ar trebui să contribuie la calitatea jocului de sâmbătă.

Alb-violeții au îndurat 120 de minute miercuri, iar efortul fizic s-a făcut simțit la ultimele două antrenamente. Peter și Staicu rămân absenții noștri, în vreme ce Stoia a acuzat dureri la genunchi și va fi menajat. În rest, lotul este apt pentru prima etapă a noului sezon.

Căpitanul desemnat al alb-violeților este Cristian Daminuță, care a punctat importanța recuperării fizice în vederea debutului în Liga a 3-a: „Am avut parte miercuri de un meci extrem de dificil, mai ales ținând cont că s-a disputat la o temperatură ridicată și am evoluat 120 de minute. Nu ne doream să se ajungă la prelungiri, fiindcă mâine ne așteaptă un meci complicat, la o nou promovată, care intră cu prospețime în această dispută. Trebuie să ne recuperăm fizic și să încercăm să obținem cele trei puncte. Așa cum am vorbit și azi cu băieții la antrenament, după părerea mea este cel mai important meci pentru că tot timpul este important cum începi”.

În ceea ce privește experiența și responsabilitățile banderolei, decarul nostru a fost concis: „Sincer, este o responsabilitate pentru mine și vreau ca prin experiența mea, acumulată de-a lungul timpului, să le transmit și colegilor ce trebuie să facem pe teren, cum trebuie să abordăm jocul. Mulți sunt tineri și încă pot fi modelați, pot să acumuleze mult și să crească”.

 

Share Now

Related Post