Prefaţă: Poli Timişoara – Fortuna Becicherecu Mic

Şi începem! Mâine alb-violeţii întâlnesc Fortuna, în prima etapă a returului Ligii a III-a. Clasată pe locul 9, formaţia din Becicherecu Mic a mers pe mâna continuităţii în pauza de iarnă, transferând doar patru jucători în această iarnă: Silaghi (Ghiroda), R. Andrei (CSU Craiova), Gălăţan (Orţişoara) şi Tunduc (CAO Oradea). Pentru meciul cu noi este incert atacantul Dacian Bîrză, golgheterul echipei, marcatorul alb-roşilor în meciul tur.

Atunci s-a încheiat egal, 1-1, iar nici Iseini, care a înscris pentru Poli în acel meci, nu este încă refăcut după o accidentare suferită la începutul anului. Probleme medicale au mai avut Buzdugan şi Popeţ, ei fiind indisponibili pentru prima etapă din retur. Va mai absenta Chiriac, care a primit al patrulea galben al sezonului la Târgu Cărbuneşti. În rest, echipa este aptă şi pregătită pentru acest prim examen al anului.

Căpitanul alb-violeţilor, Sinişa Sporin, a punctat diferenţa de spirit de acum faţă de prima etapă: “Chiar dacă şi în tur am plecat cu o gândire pozitivă, nu pot să neg că aveam dubiile mele privind prima etapă, situaţia clubului era una delicată, atât financiar, cât şi organizatoric. Acum, pe de altă parte, am o presimţire foarte bună. Am făcut o pregătire bună de iarnă şi media vârstei lotului a crescut remarcabil, ceea ce ne dă încredere”.

În partidele amicale disputate în ultima lună, Sporin a jucat mai mult la mijlocul terenului, decât în banda dreapta. Nu este un rol absolut nou pentru jucătorul de 21 de ani: “Există unele diferenţe, le-am resimţit mai ales la început, când am făcut şi destule greşeli tactice, dar am reuşit să mă adaptez destul de repede. Un rol important în asta l-a avut şi faptul că am evoluat pe poziţia de mijlocaş central în <<tinereţe>>, iar cu ajutorul domnilor antrenori am învăţat mai bine responsabilităţile rolului”.

Meciul dintre Poli şi Fortuna Becicherecu Mic se joacă mâine, de la ora 15, pe stadionul Electrica.

Sponsor principal

Share Now

Related Post